Masuratorile tind sa înceapa atunci cand pui în balanta sentimentele tale si ale persoanei iubite , iar balanta se inclina mai mult la unul dintre voi... sau cel putin asa ai impresia. In fond cine detine unitatea de masura a iubirii?

       De  ceva timp nu imi da pace o mica poveste care are o legatura cu cele spuse de mine. Nu este ceva deosebit dar reflecta foarte mult  trairile noastre zilnice.

  Inima mea era asezata inaintea ei.Suferinta si rautatea o ruinasera si o patasera. Era nefolositoare şi nu mai putea primi dragoste de nicaieri,avea prea multe sparturi. Acestea se iviseră de-a lungul vietii zbuciumate, fiindcă durerea o biciuise cu un bici nemilos si-i lăsase multe urme de lovituri si cicatrici. Era cenusie, lipsita de stralucire..

   Ea, plangea caci stia ce trebuie sa faca. Trebuia sa-mi zdrobeasca inima in bucati fara numar inainte sa-i fie de vreun folos. Cu durere in ochi, ea ridica  ciocanul  si-i ingadui loviturii dureroase sa-mi zdrobeasca inima… Din nou si din nou facu acelasi lucru pana cand inima mi-a ajuns numai tarana… fara viata si nemiscata. Suspina, si un sir de lacrimi alunecara pe obrajii ei.

      Ma privi in ochi, si cu blandete imi spuse… „ai incredere in mine”.

  Sirul de lacrimi care au curs din ochii ei a cazut ca niste picaturi de ploaie peste ruinele inimii mele. Si pe masura ce ea o modela, inima mea devenea din nou un bulgare de lut moale .

   Stateam si priveam uimit cum ea modela un nou vas din lutul inimii mele. Nu stiam ca poate face asta. Vasul nu avea forma celui original, dar de data asta, in loc sa fie distrus de durere, l-a prelucrat in mod minunat cu amprenta dragostei ei. Stiu ca ea mai are inca mult de lucrat la inima mea, dar la fel de sigur stiu sigur ca niciodata nu va mai lasa inima mea sa fie lovita si sa-si piarda stralucirea...